H****** D****
ReclamantŞ***** G********* ,****** G*** M****** D********
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul H****** D****, reprezentat prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, împotriva pârâtei Şcoala Gimnazială „Pater Godo Mihaly”, având ca obiect obligarea pârâtei la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte prin majorarea cu 10% a salariului de bază începând cu data de 18.02.2018 până la zi, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 28 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 476/2021 din 28.04.2021