R** & R** S*
ReclamantJ******* M***** A******** I*
PârâtJ******* M***** A********
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei J******* M***** A******** Întreprindere Individuală. Anulează cererea formulată de către reclamanta RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta J******* M***** A******** Întreprindere Individuală. Admite cererea formulată de către reclamanta RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul J******* M***** A********, în calitate de titular al Întreprinderii Individuale J******* M***** A********. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 159,26 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, ce se vor calcula începând cu data scadenţei facturilor până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.06.2021.
Hotararecameraconsiliu6214/2021 din 17.06.2021