Dosar 391/86/2021 din 28.01.2021

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 391/86/2021
Data dosar:
28.01.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C5F AS civil
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul M**** C*********, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** SUCEAVA, (CUI 13601568), cu sediul în municipiul Suceava, str. Ilie Ilaşcu, f.n., judeţul Suceava. Dispune anularea Deciziei nr. 324497 din 05.01.2021 emisă de C*** J******** D* P***** SUCEAVA şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în care să se stabilească drepturile cuvenite reclamantului prin aplicarea indicelui de corecţie aferent anului 2020. Obligă pârâta să achite reclamantului diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite în urma revizuirii şi cele plătite, începând cu data de 10.12.2020 şi până la emiterea unei noi decizii de către pârâtă în sensul celor susmenţionate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava - Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată azi, 13.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 735/2021 din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C5F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.04.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD