C****** V***** G******
InculpatS* A***** R****** S*
Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cpp admite apelul declarat de către inculpatul CVG împotriva sentinţei penale nr. 515/8 aprilie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va desfiinţa doar sub aspectul omisiunii deducerii arestării preventive, şi pronunţând o nouă hotărâre: În baza art. 72 alin. 1 Cp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 23 decembrie 2018, precum şi durata arestării preventive, începând cu data de 7 ianuarie 2019 – până la data de 14 martie 2019. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 868 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi 6 decembrie 2021, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului a decizie prin grija grefei instanţei Curţii de Apel Cluj.
Hotarare 1525/2021 din 06.12.2021Amânată pronun?area pentru 6 decembrie 2021 când solutia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021