T***** M*******
ReclamantP******* C****** B******
PârâtI********* P********** J******** I***
PârâtP******** J******** I*** - N* E*** P****
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială procesuală a Secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta T***** M*******,, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Bârnova, judeţul Iaşi, şi Instituţia Prefectului Iaşi, în favoarea în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului Iaşi. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 31.03.2022, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 214/2022 din 31.03.2022Amână pronun?area la data de 31.03.2022, când se va pronunţa cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Sec?iei a II-a CAF a Tribunalului Iaşi.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2022Pentru a se comunica pârâţilor precizările cu privire la obiectul acţiunii, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.03.2022.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022Pentru ca reclamantul să formuleze precizări cu privire la obiectul acţiunii şi excepţia invocată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.02.2022.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022Admite cererea de ab?inere formulată de D-nul Judecător Căşuneanu Constantin de la solu?ionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3954/99/2020* . Dispune retragerea acestuia de la judecarea cauzei . Înaintează dosarul la registratură pentru repartizarea aleatorie cu excluderea D1 CA. Fără cale de atac . Pronunţată în şedinţă publică , azi , 06.12.2021 .
Incheiere abtinere 136/2021 din 06.12.2021