M********* I** S***** M****
InculpatDISPOZITIVUL SENTINŢEI PENALE NR.692 /2021 În baza art. 485 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu inculpatul Munceleanu Sergiu Mihai, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art.336 alin.1 C.pen. obiect al cauzei penale nr. 815/P/2021 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Stabileşte faţă de inculpatul Munceleanu Sergiu-Mihai cu datele personale de mai sus la: - pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.480 alin.4 C.proc.pen. În temeiul art. 83 C.p., dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C.p., de la data rămânerii definitive a hotărârii; În temeiul art. 85 al. 1 C.p., inculpatul Munceleanu Sergiu-Mihai va fi obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 al. 2 lit. b C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Munceleanu Sergiu-Mihai va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Deva – Serviciul Public de Între?inere ?i Gospodărire Municipală sau altă entitate stabilită de Serviciul de Proba?iune Hunedoara, pe o perioadă de 30 de zile; În baza art. 86 al. 2 C.p., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 al. 2 lit. b C.p. se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În baza art. 404 al. 3 C.p.p. raportat la art. 88 C.p., i se atrage atenţia inculpatului Munceleanu Sergiu-Mihai asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 al. 1 C.p.p., inculpatul Munceleanu Sergiu-Mihai va achita cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 400 de lei (suma de 300 lei fiind stabilită conform acordului de recunoaştere, iar suma de 100 lei aferentă cheltuielilor judiciare pe faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, data de 09.07.2021, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală. Preşedinte,
Hotarare 692/2021 din 09.07.2021Amână pronun?area la data de 09.07.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2021