L****** M*****
PetentAdmite cererea de acordare a ajutorului public judiciar. În temeiul art. 8 alin. (3) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 de lei, stabilită pentru contestaţia la executare formulată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.11.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 19.11.2021În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 19.11.2021, care se va face, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2021In vederea emiterii unor adrese.
Incheiere de sedinta din 11.10.2021In vederea emiterii adreselor.
Incheiere de sedinta din 13.09.2021Pentru a se stabili cuantumul taxei judiciare de timbru în dosarul de fond.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021