M***** D** F*****
Apelant ContestatorB***** G******* E******
IntimatAdmite cererea de apel formulată de apelantul M***** D** F*****, reprezentat convenţional de avocat Petre Mihaela, cu domiciliul procesual ales la domiciliul profesional al reprezentantului convenţional, în contradictoriu cu intimata B***** G******* E******, reprezentată convenţional de avocat Valentin Bodea, cu domiciliul procesual ales la domiciliul profesional al reprezentantului convenţional, împotriva sentinţei civile nr. 4498/20 mai 2021 pronunţate de Judecătoria Braşov, şi, în consecinţă: Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că: Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul M***** D** F***** în contradictoriu cu intimata B***** G******* E******. Anulează în parte Încheierea nr. 3/27.01.2020, precum şi dispoziţia de instituire a popririi, emisă la aceeaşi dată, în dosarul execuţional nr. 3/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc Emil Dincă, respectiv dispoziţia referitoare la ,,adăugarea la cheltuielile de executare, lunar, a sumei de 113,05 lei(TVA inclusă), reprezentând onorariu executor, calculată la pensia de întreţinere pentru luna în curs, începând cu luna februarie a anului 2020” şi dispoziţia ce are următorul conţinut,, la această sumă se va adăuga, lunar, suma de 950 lei, reprezentând pensie de întreţinere pentru luna în curs, începând cu luna februarie 2020+ 113, 05 lei(TVA inclusă) onorariu executor judecătoresc- în total 1.063, 05 lei/lunar” . Respinge restul pretenţiilor formulate de partea contestatoare. Respinge cererea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată azi, 15.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 161/2022 din 15.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 15.02.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2022