P******* I**** D*****
InculpatÎn baza art.126 din Constituţia României, art.35, art.41 alin.1 lit.a, Cod procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza. În baza art.346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.379/P/2019 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădău?i privind pe inculpatul P******* I**** D*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu de?ine permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal, „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, prevăzută de art. 48 alin. (1) combinat cu art. 320 alin. (1) Cod penal ?i „uz de fals”, prevăzută de art. 323 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se depune la Judecătoriei Rădăuţi. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 19 octombrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire 793/2021 din 19.10.2021