S******** D* P********* D* P* L**** T********* T********
PetentZ***** M****** F*****
Condamnatsp nr. 88/Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Teleorman, pentru revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 an şi 4 luni închisoare, aplicată intimatului-condamnat Z***** M****** F*****, prin sentinţa penală nr. 262/8 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în dosarul penal nr. 1849/292/2018 definitivă prin decizia prin neapelare la data de 27.11.2018. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept la contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi 29.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 88/2022 din 29.03.2022faţă de lipsa relaţiilor solicitate la Primăria Călmăţuiu se va reveni cu adresă,
Incheiere de sedinta din 01.02.2022-în vederea efectuării adreselor pentru comunicarea veniturilor condamnatului
Incheiere de sedinta din 09.11.2021