T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA******* F*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta T** L** S****** C******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat A******* F*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8902,57 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 28.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2580 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 23.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10269/2022 din 23.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022