T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM***** L****** M*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta T** L** S****** C******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat M***** L****** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23637,7 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 28.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi,06.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7296/2022 din 06.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2022