T****** I**
Apelant ReclamantI************ D* P****** A* J******** C**** S******
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de apelantul T****** I**, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 236 din data de 25.02.2021, pronunţată de Judecătoria Caransebeş. Desfiinţează sentinţa civilă apelată şi rejudecând, Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul T****** I** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş Severin. Anulează procesul verbal seria PCSX nr. 0193666/03.10.2020 în ceea ce priveşte fapta contravenţională prevăzută de art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002. Menţine sancţiunea amenzii şi a punctelor amendă aplicate prin procesul verbal contestat, cu privire la fapta contravenţională prevăzută de art. 36 alin. 3, art. 101 alin. 2 şi art. 108 alin. 1 lit. C pct. 6 din OUG nr. 195/2002. Raportat la prevederile art. 100 alin. 3 lit. h din OUG nr. 195/2002 înlătură sancţiunea complementară privind reţinerea permisului de conducere. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 03.03.2022.
Hotarare 145/2022 din 03.03.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 03.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc. Civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022Citarea martorului Artinescu Gabriel, la locul de muncă, în vederea audierii, cu mandat de aducere, ce urmează a fi executat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş Severin. Amână judecata cauzei la data de 23 februarie 2022, completul C12 A CAF (0), sala 119, ora 13.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se va cita martorul Artinescu Gabriel, în modalitatea dispusă. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022Citarea martorului Artinescu Gabriel, la locul de muncă, în vederea audierii, cu menţiunea în caz de neprezentare la termenul de judecată fixat, se va aplica amendă judiciară, în cuantumul ce va fi fixat potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod pr. civ. Amână judecata cauzei la data de 26 ianuarie 2022, completul C12 A CAF (0), sala 119, ora 13.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se va cita martorul Artinescu Gabriel, în modalitatea dispusă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021Încuviinţează proba testimonială cu audierea agentului constatator Artinescu Gabriel solicitată de către apelant, prin cererea de apel având în vedere că acesta poate furniza informaţii utile soluţionării cauzei. Citarea martorului Artinescu Gabriel , la locul de muncă, în vederea audierii. Amână judecata cauzei la data de 17 noiembrie 2021, completul C12 A CAF (0), sala 119, ora 12.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se va cita martorul Artinescu Gabriel. Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021Încuviinţează cererea în probaţiune formulată de către apelant, privind efectuarea unei adrese către MAI cu menţiunea de a comunica rezultatul verificărilor efectuate ca urmare a interpelării adresate de către apelant şi înregistrată la MAI sub nr. 21175/13.10.2020, de asemenea să precizeze dacă au fost luate măsuri faţă de agenţii constatatori Bordea Octavian şi Artinescu Gabriel, din cadrul Politiei Băile Herculane, iar în caz afirmativ care sunt acestea. Încuviinţează proba testimonială cu martorul Dan Marius Ianosiga solicitată de către apelant, prin cererea de apel având în vedere că acesta poate furniza informaţii utile soluţionării cauzei. Citarea martorului Dan Marius Ianosiga, pentru următorul termen de judecată, în vederea audierii. Prorogă pronunţarea asupra probei testimoniale cu agenţii constatatori Bordea Octavian şi Artinescu Gabriel, din cadrul Politiei Băile Herculane, până după comunicarea informaţiilor solicitate prin adresa efectuată către MAI, iar în ceea ce priveşte proba testimonială cu audierea medicului epidemiolog, instanţa o respinge, ca inutilă soluţionării cauzei. Acordă termen în cunoştinţă apelantului şi intimatului I************ D* P****** A* J******** C**** S******. Amână judecata cauzei la data de 15 septembrie 2021, completul C12 A CAF (0), sala 119, ora 12.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se va cita martorul Dan Marius Ianosiga. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021