D******* G******* R******** A F********* P****** B******** - Î* R************ A************* J******* A F********* P****** I****
ReclamantM**** N****
PârâtM**** V***
PârâtP******** N******
PârâtRespinge ca neîntemeiată ac?iunea. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul va fi depus la Tribunalul Ilfov. Pronun?ată azi, 29.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 3274/2021 din 29.10.2021Amână pronunţarea la data de 29.10.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă, azi 22.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2021Dispune repunerea cauzei pe rol pentru ca reclamantul să depună la dosar copii de pe notificările adresate de către practicianul de insolvenţă administratorului statutar al debitoarei, pârâta M**** V***, de depunere a actelor contabile. Acordă termen la data de 22.10.2021, ora 9 pentru când dispune citarea părţilor, în sedinţă publică, prin B.P.I., a reclamantei cu menţiunile de mai sus, sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 242 C.p.c. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 01.10.2021, şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.10.2021Amână pronuntarea la data de 01.10.2021. Pronuntată la data de 27.09.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2021Amână pronuntarea la data de 27.09.2021. Pronuntată la data de 21.09.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2021Amână pronunţarea la data de 21.09.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă, azi 10.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021Pentru a se depune inscrisurile solicitate, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 10.09.2021, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 21.05.2021