Dosar 4018/338/2021 din 23.12.2021

validare poprire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4018/338/2021
Data dosar:
23.12.2021
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
validare poprire
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C14 - CIVIL-CC
  • Încheiere

    PROCES-VERBAL Încheiat azi, 29.12.2021 Având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - H.C.S.M. nr.1375/2015, care stipulează că „Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul din obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă”, precum şi „dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art.194-197 din Cod de procedură civilă”, adoptat prin Legea nr.134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune: Constatând că pe rolul instanţei a fost înregistrat dosarul cu nr. 4018/338/2021 având ca obiect - validare poprire, ce a fost repartizat aleatoriu completului C14, analizând acţiunile înregistrate cu nr. 4018/338/2021 şi nr. 3948/338/2021, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - H.C.S. M. cu nr. 1375/2015, întrucât au fost formulate de aceeaşi parte PROBETA S.R.L., având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, motiv pentru care cererea ce formează obiectul dosarului cu nr. 4018/338/2021 va fi trimisă la completul iniţial învestit, respectiv la C13 şi va fi ataşată la dosarul nr. 3948/338/2021. Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal.

    Incheiere finala dezinvestire 4018/338/2021 - PROCES VERBAL ROI 107 din 29.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD