S******** D* P********* D* P* L**** T********* T********
PetentE** D***** D******
CondamnatSp 280 - Admite sesizarea formulată de Serviciul de probaţiune Teleorman, privind pe intimatul E.D.D. În baza art.97 alin.1 Cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului E.D.D., prin sentinţa penală nr.81/30.03.2021 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, definitivă la 13.04.2021, precum şi suspendarea executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat, prin sentinţa penală nr.82/31.03.2021 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, definitivă la 16.04.2021, şi implicit măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse prin aceste sentinţe. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin cele două sentinţe sunt concurente. Repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, şi de 9 luni închisoare, aplicată în baza art. 32 rap. la art.33 si art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b şi d, alin.2 lit.b Cod penal, cu aplic. art. 77 lit.d Cod penal, şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, prin sentinţa penală nr.81/30.03.2021 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, definitivă la 13.04.2021. Repune în individualitatea lor pedepsele de: 5 luni închisoare, aplicată inculpatului, în baza art. 47 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 1 lit. e din Legea nr. 217/2003 şi la art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală; 3 luni închisoare aplicată inculpatului în baza art.199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (1) C.pen şi la art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală; 3 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 206 alin. (1) C.pen rap. la art.396 alin. 1,2 şi 10 Cod procedură penală; 3 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 206 alin. (1) C.pen rap. la art.396 alin. 1,2 şi 10 Cod procedură penală, şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 253 alin. (1) C.pen rap. la art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală. În baza art.97 alin.2 Cod penal rap. la art.38 alin. 1 Cod penal, art.39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului E.D.D.pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse. În baza art.91 rap. la art.92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 20 zile închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.81/30.03.2021. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, impune condamnatului, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Teleorman sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la nivelul primăriei sau a unităţilor şcolare din localitatea de domiciliu, din care se scade perioada eventual deja executată, în baza sentinţelor penale sus menţionate. În baza art.94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Teleorman. În temeiul art.94 alin.2 Cod penal, verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art.93 alin. (2 ) lit. b) Cod penal şi de art.93 alin.3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Teleorman. În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute la art.93 alin.1-3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, conform art.96 Cod penal. În baza art.72 Cp, deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 20 zile, aplicată inculpatului, durata reţinerii, măsură dispusă prin ordonanţa de reţinere din 26.11.2020 a Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, şi durata arestării preventive, dispusă prin încheierea nr.494/26.11.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Roşiorii de Vede , începând cu data de 26.11.2020 şi până la data de 31.12.2020, precum şi durata reţinerii dispusă prin ordonanţa din 08 iunie 2020 a Secţiei 4 Poliţie Rurală Roşiorii de Vede, începând cu data de 08.06.2020 şi până la data de 09.06.2020. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei către procuror şi părţi. Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. .
Hotarare 280/2021 din 10.11.2021