H******** I**
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P****** M*********** S******* B***** R********** R****** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul H******** I** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX, nr. 350945 din data de 29.04.2021, ca neîntemeiată. Respinge cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 31.05.2022.
Hotarare 1737/2022 din 31.05.2022Emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica istoricul sancţiunilor contravenţionale aplicate petentului. Prorogă discutarea probei testimoniale pentru următorul termen, pentru când pune în vedere petentului, prin apărătorul prezent, să precizeze dacă îşi menţine poziţia, în sensul dacă martorul indicat în plângerea contravenţională se afla în maşină la momentul săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa. Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2022, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.03.2022.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022