V****** M***** C******
ReclamantE** F****** G***
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost formulată de reclamantul VINTILA MARIUS CATALIN în contradictoriu cu intimata E** F****** G***. Constată că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită în baza contractului de credit FN din data de 31.01.2001, încheiat între petent şi BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA Respinge, ca neîntemeiată cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată . Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării. Apelul se depune la Judecătoria Buftea sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06 octombrie 2022.
Hotarare 14841/2022 din 06.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.10.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 21.09.2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022