P***** M****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** H********
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanta P***** M**** împotriva sentinţei civile nr. 293/2021 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dos. nr. 4035/97/2020. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** H******** şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 107996 din 25.09.2020 emisă de pârâtă şi o obligă pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să procedeze la stabilirea dreptului de pensie anticipată parţială cuvenit reclamantei la data de 02.06.2017 prin recalcularea procentului de diminuare conform prevederilor legale în vigoare la 02.06.2017. Obligă pârâta la plata diferenţelor rezultate în perioada iunie 2017- iunie 2018, indexate cu rata inflaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 5.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1371/2021 din 05.10.2021