S****** E**** C*****
Inculpat ApelantÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul-apelant Stativă Elvis Costel împotriva sentin?ei penale nr. 1094/21.10.2021 a Judecătoriei Vaslui, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, sentinţă pe care o desfiinţează parţial, în latura penală. Rejudecând: Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului prin sentinţa apelată de la 1 an şi 4 luni închisoare la 1 an închisoare, la această pedeapsă urmând a se raporta dispoziţiile din sentinţa apelată, referitoare la suspendarea sub supravehere a executării şi obligaţiile impuse inculpatului. Reduce perioada pedepsei complementare aplicate inculpatului prin sentinţa apelată de la 2 ani la 1 an. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente judecării apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 462/2022 din 16.06.2022Având în vedere imposibilitatea de constituire a completului de judecată, unul dintre membrii acestuia fiind în concediu medical, amână pronunţarea la 16.06.2022, când hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2022Amână pronuntarea la data de 20 mai 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2022Amână pronuntarea la data de 09 mai 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronuntarea la data de 28 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022Amână pronuntarea la data de 31 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Stabileste termen de pronuntare la data de 03 martie 2022, când solutia va fi pusă la dispozitia părtilor si procurorului prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022