T***** I*****
Apelant ReclamantI************ D* P****** A* J******** C**** S******
Intimat PârâtRespinge cererea de repunere în termen a apelului declarat de apelanta T***** I*****. Respinge apelul formulat de apelantul T***** I*****, în contradictoriu cu I************ D* P****** A* J******** C**** S******, împotriva sentinţei civile nr. 176/16.02.2021 pronunţate de Judecătoria Caransebeş, ca tardiv introdus. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2022.
Hotarare 47/2022 din 26.01.2022Citarea apelantului T***** I***** la domiciliul procedural ales indicat prin cererea de apel, cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 20 lei şi de a depune la dosar dovada achitării acesteia în original, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat, respectiv cu precizare că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru, în 3 zile de la comunicare, respectiv cerere de acordare a ajutorului public jud, în 5 zile de la primirea comunicării. Acordă termen în cunoştinţă intimatului I************ D* P****** A* J******** C**** S******. Amână judecata cauzei la data de 26 ianuarie 2022, completul C12 A CAF (0), sala 119, ora 13.00, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă şi se va cita apelantul, în modalitatea dispusă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021