Dosar 4084/55/2021 din 08.09.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4084/55/2021
Data dosar:
08.09.2021
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2022 la ora 09:30

    Complet: C2A-LP-2022
  • Admitere apel

    Admite apelul declarat de apelantul reclamant JUDEŢUL ARAD, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. G******* S*****împotriva s.c. 3306/15.07.2021 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 4084/55/2021, pe care o schimbă în tot, sens în care admite în parte acţiunea în pretenţii şi, pe cale de consecinţă : Obligă pârâtă S.C. G******* S***** să plătească reclamantului JUDEŢUL ARAD, suma de 1.029,84 euro. Respinge în rest pretenţiile reclamantei. Compensează cheltuielile de judecată suportate de părţi la prima instanţă şi în apel. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de formulare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul Arad, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 19.04.2022.

    Hotarare 148/2022 din 19.04.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 09:55

    Complet: C2A-LP-2022
  • Amână cauza

    T:19.04.2022- ora09:30- pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi a se verifica practica judiciară depusă la instanţă

    Incheiere de sedinta din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 09:55

    Complet: C2A-LP-2022
  • Amână cauza

    T:05.04.2022 - ora 9:55 - pentru a acorda apelantei posibilitatea de a depune la dosar lămuriri cu privire la cele două suprafeţe calculate respectiv 14 m şi 43 m, sub sancţiunea decăderii din probă

    Incheiere de sedinta din 22.03.2022
  • Sedinta din data de 22.02.2022 la ora 09:15

    Complet: C2A-LP-2022
  • Amână cauza

    T:22.03.2022 - ora 9,55 - pentru ca apelanta să depune la dosar lămuriri cu privire la cele două suprafeţe calculate respectiv 14 m şi 43 m

    Incheiere de sedinta din 22.02.2022
  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 09:25

    Complet: C2A-LP-2021
  • Amână cauza

    T:22.02.2022 - ora 9,15 - pentru studierea înscrisurilor depuse la dosar şi respectarea principiului continuităţii

    Incheiere de sedinta din 25.01.2022
  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 09:10

    Complet: C2A-LP-2021
  • Amână cauza

    T.25.01.2022 - ora 9,25 - pentru studierea înscrisurilor.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2021
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 09:35

    Complet: C2A-LP-2021
  • Amână cauza

    T.14.12.2021 - ora 09,10 - pentru solu?ionarea dosarului nr.5420/55/2020* de către CAT

    Incheiere de sedinta din 09.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD