C******** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul C******** I***, în contradictoriu cu pârâta Casa Jude?eană de Pensii Suceava. Obligă pârâta să procedeze la recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru perioada lucrată de reclamant în grupa I-a de muncă. Obligă pârâta să achite reclamantului diferen?a dintre drepturile de pensie cuvenite în urma revizuirii ?i cele plătite, începând cu data de 1.12.2019, până la emiterea unei noi decizii de către pârâtă, în sensul celor sus – men?ionate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de infla?ie de la data plă?ii efective ?i la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilită?ii fiecărei obliga?ii lunare de plată ?i până la plata plă?ii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu par?ial avocat ales. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Sec?iei I-a civilă a Tribunalului Suceava. Pronun?ată azi, 31 ianuarie 2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 130/2022 din 31.01.2022Amână pronunţarea pentru data de 31.01.2022. Pronunţată în şedinţa publică din 18.01.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022