C***** D********* - P*** P*****
PetentG******** S*****
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta comuna Dumbrăveni-prin Primar, în contradictoriu cu intimatul G******** S*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie PA nr. 2225555 din data de 23.10.2017 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 11 de ore. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 11 ore cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002 în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăveni, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un anumit program întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 02.12.2021.
Hotarare 4939/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021