G**** N****
InculpatÎn baza art. 222 alin. (7) C. pr. pen., respinge propunerea de prelungire a arestului la domiciliu, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, în dosarul de urmărire penală nr. 952/P/2020 privind pe inculpatul G.N. cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de complicitate la delapidare faptă prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) Cod Penal, rap. la art. 295 alin. (1) Cod Penal, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă de Judecatoria Corabia prin încheierea nr. 5/10.02.2021 pronunţată în dosarul nr. 245/213/2021 şi menţinută de Tribunalul Olt prin încheierea nr. 16/18.02.2021 prin respingerea contestaţiei inculpatului. În baza art. 242 alin. (2) raportat la art. 211 şi art. 215 C. pr. pen., raportat la art. 202 alin (1), (2), (3) şi (4) lit. b) C. Pr. Pen. înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri faţă de inculpatul G.N.cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de complicitate la delapidare faptă prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) Cod Penal, rap. la art. 295 alin. (1) Cod Penal. În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală impune inculpatului G.N. pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie pe raza căruia locuieste, respectiv Postul de Poliţie al com. Tia Mare, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a Republicii Romania, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu comunice cu persoana vătămată UAT, Primăria com. Cilieni, jud. Olt – prin reprezentanţi legali, cu inculpata C.E., cu martorii R.O.M., M.I., D.S., D.C., C.E.V., R.M.,direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu exercite profesia de economist, meseria sau să nu desfăşoare activitatea de contabil în cadrul UAT com. Cilieni, jud. Olt, în exercitarea căreia a comis fapta; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; - să nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 4 C.pen., supravegherea respectării măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse inculpatului G.N. se va face de către Postul de Politie al com. Tia Mare. În baza art. 215 alin. (3) Cod proc. pen., atrage atenţia inculpatului G.N. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. Pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. In temeiul art. 275 alin. (6) C. Pr. Pen. cheltuielile de judecata – onorariul de avocat in cuantum de 313 lei, conform delegatiei nr. 480/03.03.2021, pentru avocat Manea Sandu Avrămică, raman in sarcina statului si se va avansa din fondurile Ministerului de Justitie in contul Baroului Olt. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronun?ată în camera de consiliu, azi 04.03.2021, ora 17:10.
Incheiere masuri preventive faza de UP 9/2021 din 04.03.2021