Dosar 409/35/2021/a1 din 30.09.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 409/35/2021/a1
Data dosar:
30.09.2021
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 09:30

    Complet: P3 fond
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 28 septembrie 2021, emis în dosarul nr. 48/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpata RĂDAC-RAŢIU DANIELA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Rădac-Raţiu Daniela pentru infrac?iunea mai sus indicată. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29 octombrie 2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara24/2021 din 29.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD