P****** M****
InculpatM****** I****
Parte civilăÎn baza art. 208 C. procedură penală, 223 alin. 2 C.procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 42 din data de 2 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. 3786/285/2021 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin încheierea nr. 88 din data de 3 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, faţă de inculpatul P. M., pentru săvâr?irea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 combinat cu art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal. În baza art. 207 al. 4 C. procedură penală, rap. la art. 223 alin. 2 C.p.p., menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul P. M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 combinat cu art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal. Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2021, 14:00, în absenţa inculpatului.
Incheiere finala dezinvestire 909/2021 din 17.11.2021