S******* L****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea precizată şi restrânsă. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului luând în considerare salariile brute menţionate în adeverinţa nr.KCS 1300/1034/22.03.2021 eliberată de SC Automobile Dacia SA, precum şi să-i plătească diferenţele de pensie aferente începând cu data de 01.04.2021. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 595 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 14.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4272/2022 din 14.09.2022Ia act de precizarea reclamantului privind data de la care solicită să îi fie acordate drepturile de pensie. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un două termene de judecată. Pune în vedere atât reclamantului, cât şi pârâtei ca pentru următorul termen de judecată să transmită la dosar copie conformă cu originalul de pe adeverinţa nr. 3/09.01.2019 eliberată de INCOSTAR SA PITEŞTI, în raport de care se solicită revizuirea drepturilor de pensie. Amână judecarea cauzei la 14.09.2022. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022