C***** B*****
PetentI************ D* P****** J******* S****** – S******** R***** S******* P*** R****** L****
IntimatÎn baza art. 413 alin.1 pct. 1 C.proc.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze având ca obiect plângere contraven?ională, privind pe petentul Carda? Bogdan şi pe intimatul Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Suceava, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 572D/2022 al Cur?ii Constitu?ionale a României, având ca obiect sesizarea cu excep?ia de neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor prevăzute de art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b, art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost ele interpretate prin Decizia nr. 5/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 608 din 18/06/2021, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţia României. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului procesului, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 10.11.2022.
Incheiere suspendare din 10.11.2022Încuviinţează cererea de amânare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2022, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2022.
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Admite, în parte, cererea de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale formulată de petent. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 privind organizarea şi func?ionarea Cur?ii Constitu?ionale: sesizează Curtea Constitu?ională cu excep?ia de neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor prevăzute de art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b, art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost ele interpretate prin Decizia nr. 5/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 608 din 18/06/2021, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţia României. În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea şi func?ionarea Cur?ii Constitu?ionale: respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale cu excep?ia de neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor prevăzute de art. 100 alin. (3) şi art. 101 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare), astfel cum au fost ele interpretate prin Decizia nr. 5/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 608 din 18/06/2021, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţia României. Cu drept de recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu referire la soluţia de respingere a cererii. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Acordă termen de judecată pentru continuarea judecăţii la data de 19.05.2022, ora 8:30. Pronun?ată astăzi, data de 25.02.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Amână pronuntarea la data de 25.02.2022 cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată în cauză de petent. Acordă termen de judecată în continuare cu privire la plângerea contravenţională la data de 19.05.2022, ora 8:30. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 10.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022Pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 10.02.2022.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2021.
Incheiere de sedinta din 05.11.2021Faţă de solicitarea apărătorului de a pregăti apărarea, amână judecarea cauzei la data de 05.11.2021.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021