Ţ**** D****
PetentSe preschimbă termenul de judecată pentru data de 10.12.2021.
Dosar nr. 4146/175/2021 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul TUGUI DANUT, ..., deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 521/2020 a Judecătoriei Sibiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 612/2021 emis de Judecătoria Sibiu, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 alin. 2 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10 Decembrie 2021. Preşedinte,
Hotarare 966/2021 din 10.12.2021