S********* L**** A* Î************* D******* Î* N***** M******** D* S******* B******* R****** C***** V******* G******** P**** P*** Ş***
ReclamantŞ***** G********* V*********
PârâtAdmite în parte acţiunea astfel cum a fost modificată. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, începând cu 01.01.2019, prin aplicarea majorărilor prevăzute de art. 8 din Anexa nr. I, cap. I, lit. B şi art. 5, anexa I, cap. I, lit. B din Legea nr. 153/2017 (10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educator, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar), la salariul de bază, în condiţiile art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării, începând cu 01.01.2019 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, raportat la îndeplinirea efectivă a funcţiei de diriginte, învăţător, educator, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata sumei datorate. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi 01.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 429/2021 din 01.07.2021Amână pronunţarea la data de 01.07.2021. Pronunţată la data de 23.06.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2021Amână cauza la data de 23.06.2021 pentru a se comunica cererea aditională.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021