B***** S**** F****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 C.proc.pen. rap. la art. 335 alin. 2 C.pen. condamnă pe inculpatul Bashir Saleh-Fathi, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că infrac?iunea din prezenta cauză este concurentă cu infrac?iunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8.800 lei prin sentin?a penală nr. 739/01.10.2020 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2020. În temeiul art. 40 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 1 ?i art. 39 alin. 1 lit. d) C.pen. contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii penale în integralitate, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 6 luni închisoare şi 8.800 lei amendă penală (220 zile-amendă x 40 lei). În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C.pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) C.pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Ilfov - Centrul Maternal Săftica sau în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Ilfov - Centrul de Primire in regim de Urgen?ă Săftica pe o perioadă de 60 de zile. Conform art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. Conform art. 94 alin. (2) C.pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Ilfov. În baza art. 404 alin. (2) C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispune executarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 8.800 lei (220 zile-amendă a câte 40 lei pe zi-amendă). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 64 C.pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen. privind posibilitatea înlocuirii zilelor – amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea (220 de zile închisoare). În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 300 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată astăzi, 04.07.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 488/2022 din 04.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2022Faţă de lipsa părţii, amână judecarea cauzei la data de 02.06.2022.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022