S* C** C********* D***** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM**** N*************
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta CAR CONSULTING DAMAGE SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at M**** N*************. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2395,48 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 22.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru ?i onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 02.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 16191/2022 din 02.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 02.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2022rectificare nume intervenient
Incheiere de sedinta din 09.09.2022introducere in cauza în calitate de intervenient
Incheiere de sedinta din 10.06.2022