S* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS***** D***** A*****
IntervenientM** C*** C****** S****** S**
ReclamantAdmite cererea de completare. Dispune completarea Sentinţei civile nr. 11841 din 13.07.2022 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 41923/94/2021 cu următoarea dispoziţie şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Buftea, în situaţia exercitării căii de atac. Pronunţată astăzi, 27.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15930/2022 din 27.10.2022Admite în parte cererea formulată de reclamanta M** C*** C****** S****** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat STANCU DANIEL - ADRIAN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3345,83 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 19.11.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 13.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11841/2022 din 13.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.06.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2022