S****** S* A*** R***
InculpatS****** A*** S****
InculpatI. În baza art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pen. raportat la art. 118, art. 113 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 rap la art. 375, art. 396 alin. 10 C. pr. pen., dispune luarea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii, pe o durată de 2 (două) luni, faţă de inculpatul Secoşan Alin Raul, minor la data săvârşirii infracţiunii, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev de art. 335 alin. 1 C. pen. În baza art. 118 C. pen., obligă inculpatul, ca pe durata executării măsurii educative, să se supună controlului şi îndrumării Serviciului de Probaţiune Timi?. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor de executare a măsurii educative şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative, potrivit art. 123 C. pen. II. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. pr. pen. şi art. 335 alin. 3 C. pen cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen., raportat la art. 83 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului S****** A*** S****, cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii gimnaziale, ocupaţia de muncitor în cadrul SC Bestfoam Buziaş, fără antecedente penale, pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi? la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Timi?. În baza art. 83 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. obligă pe inculpatul Secoşan Alin Raul a plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. obligă pe inculpatul S****** A*** S**** a plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 24.03.2022.
Hotarare 164/2022 din 24.03.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., stabileşte termen pentru deliberare, pronunţarea şi redactarea hotărârii, la data de 24 martie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., stabileşte termen pentru deliberare, pronunţarea şi redactarea hotărârii, la data de 28 februarie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2022Efectuare adresă.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021