P**** M***** I****
InculpatM*** S**** I****
InculpatM******** C***** G******
InculpatRespinge ca neîntemeiată cererile inculpaţilor Preda Mircea-Ionuţ şi M*** S**** I****, având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. art. 75 alin. 2 lit. b rap. la art. 76 alin. 1 C.pen. . I. I. În temeiul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea 35 alin.1 şi art 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare pe inculpatul Preda Mircea-Ionu?,pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În temeiul art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 şi 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pe inculpatul Preda Mircea-Ionu?, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedepasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. În temeiul art 38 alin. 1, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului Preda Mircea-Ionu?, pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă o treime din celelalte pedeapse arătate mai sus, respectiv 6 luni închisoare, rezultând în total 3 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 rap. la 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare închisoare, pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 72 C.pen. deduce reţinerea, de la data de 28.07.2021ş a 29.07.2021, arestul preventive de la 29.07.2021 la 04.02.2022, arestul la domiciliu de la 04.02.2022 la 11.06.2022 . Mandatul de executare a pedepsei se va emite în conformitate cu dispoziţiile art. 555 C.pen. . În temeiul art. 202 alin.1 şi 2, art. 211 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. constata legalitatea şi temenicia controlului judiciar, privind pe inculpatul P**** M***** I**** şi menţine această măsură preventivă pentru 60 de zile, începând cu data 01.07.2022 şi până la data 29.08.2022. Stabileşte termen la data de 17.08.2022, ora 10:00,pentru următoarea verificare a legalităţi şi temeiniciei măsurii preventive, cu citarea inculpatului, în condiţiile art. 399 alin. 10 C.proc.pen. ( termenul va fi introdus în sistemul ECRIS, de grefierul de şedinţă). II. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pe inculpatul Moga Sorin-Ionu?, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În temeiul art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 3 luni închisoare pe inculpatul Moga Sorin-Ionu?, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedepasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. În temeiul art 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului Moga Sorin-Ionu?, pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă o treime din celelalte pedeapsa, respectiv 1 luni închisoare, rezultând în total 1 an şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 rap. la 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare închisoare, pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. In baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei aplicată inculpatului, de 1 an şi 7 luni închisoare, sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. In baza art. 92 alin. 1 Cod penal stabileste termenul de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a a prezentei hotărâri judecătoreşti. In baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, la datele fixate de acesta; - sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; - sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; - sa comunice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului sa execute urmatoarele obligatii: -sa frecventeze unul din programele de reintegrare sociala, derulate de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 zile, la Primăria Moţăieni sau Şcoala Moţăieni. In baza art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 C.pen. deduce reţinerea de la data de 28.07.2021 la data de 29.07.2021, arestul preventiv de la data de de la 29.07.2021 la 12.12.2021 şi arestul la domiciliu de la data de 12.12.2021 la data de 29.04.2022. III. I. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 48 şi 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pe inculpatul Mihalache Cosmin-Gabriel, pentru săvârşirea complicitate la trafic de droguri de risc. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În temeiul art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 48 şi 38 alin. 1 C.pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 2 ani închisoare pe inculpatul Mihalache Cosmin-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedepasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. În temeiul art 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului Mihalache Cosmin-Gabriel, pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din celelalte pedeapsa, respectiv 6 luni închisoare, rezultând în total 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 rap. la 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare închisoare, pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. In baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei aplicată inculpatului, de 2 ani şi 6 luni închisoare, sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. In baza art. 92 alin. 1 Cod penal stabileste termenul de supraveghere de 2 ani ?i 6 luni, ce se calculează de la data rămânerii definitive a a prezentei hotărâri judecătoreşti. In baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, la datele fixate de acesta; - sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; - sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; - sa comunice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului sa execute urmatoarele obligatii: -sa frecventeze unul din programele de reintegrare sociala, derulate de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 zile, la Mânăstirea Stelea sau Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni. In baza art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. In temeiul art. 112 alin. 1 lit. f C.proc.pen., instanţa va dispune confiscarea următoarelor bunuri : A. sigilate cu sigiliul MAI nr. 18498 ?i au fost depuse în camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform DOVADA serie/NR : DCJSEO/1045568 din data de 10.05.2021: Cannabis, ambalat într-o pungă din material plastic transparent-proba, cantitate brută-1150,3, cantitate netă-1100,3; Cannabis, ambalat într-o pungu?ă din material transparent- contraproba, cantitate brută-7,91 grame, cantitate netă-6,90 grame B- fost sigilate cu sigiliul MAI nr. 18373 ?i au fost depuse în camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform DOVADA serie/NR : DCJSEO/1046783 din data de 24.11.2021: Cannabis, ambalat într-o pungă din material plastic de culoare albastru -proba nr. 3, cantitate brută-458,50 grame, cantitate netă-450,04 grame; Cannabis, ambalat într-o pungu?ă din material transparent- contraproba nr. 3, cantitate netă 7,28 grame, cantitate brtuă-6,26 grame; Cannabis, ambalat într-o pungu?ă din material transparent- proba nr. 6, cantitate netă 7,76 grame, catitate brută 6,71 grame; un cântar electronic cu urme THC, proba nr. 7; un cântar electronic cu urme de THC, proba nr. 13; Un cântar electronic cu urme de THC, proba nr. 17. În temeiul art. 274 alin.1, art. 275 alin. 6 C.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 1000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansat de stat, onorariile apărătorilor din oficiu după cum urmează: suma de 868 lei reprezentând onorariul avocatului Octavian Ştefănescu desemnat din oficiu inculpatului Moga Sorin-Ionuţ, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 571/01.02.2022 şi suma de 868 lei reprezentând onoraroiul avocatului Dan Beatrice desemnat din oficiu inculpatului Mihalache Cosmin-Gabriel, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 570/01.02.2022, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 01.07.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 150/2022 din 01.07.2022În temeiul disp. art 405 Cod procedură penală, stabileste termen pentru deliberare şi redactare la data 01.07.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se efectua prin punerea la dispoziţie către părţi şi procuror prin mijlocirea grefiei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 24.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022În temeiul disp. art 405 Cod procedură penală, stabileste termen pentru deliberare şi redactare la data 24.06.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se efectua prin punerea la dispoziţie către părţi şi procuror prin mijlocirea grefiei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022I. În temeiul disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea privind înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată prin apărător de către inculpatul Preda Mircea-Ionu?. II. .În temeiul disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpatul Preda Mircea-Ionu? , trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal - 10 acte materiale ?i art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal - 41 acte materiale, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 24.06.2022. În temeiul art. 215 alin. 1 lit. a-c Cod procedură penală pe durata controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obliga?ii : a)să se prezinte la instan?a de judecată ori de câte este sunt chemat; b)să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuin?ei; c)să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea lor, de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a , d şi j Cod procedură penală , pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a)să nu depă?ească limită teritorială a României, decât cu încuviin?area prealabilă a instan?ei de judecată; d) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de martori menţionaţi în rechizitoriu şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale; j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obliga?iilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu. II. În temeiul disp. art. 242 alin. 1 Cod procedură penală admite cererea formulată prin apărător şi revocă măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Moga Sorin-Ionu?, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată - 31 acte materiale, prev. de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, de?inerea de droguri de risc pentru propriul consum, fără drept, faptă prev. de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 26.04.2022. III. În temeiul disp. art. 242 alin. 1 Cod procedură penală admite cererea formulată prin apărător şi revocă măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Mihalache Cosmin-Gabriel, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii complicită?ii la infrac?iunile de trafic de droguri de risc, prev de art 48 Cod penal, rap la art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 ?i art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 25.06.2022. Stabileşte termen la data de 28.07.2022, ora 10:00, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive, cu citarea Preda Mircea-Ionu? şi aducerea acestuia cu mandat de aducere. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată publică din data de 08.06.2022.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 17.06.2022 ora 11:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 27.05.2022 ora 11:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2022În baza dispoziţiilor art. 208 alin.4 Cod procedură penală rap. la art. 218 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Preda Mircea-Ionu?, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal - 10 acte materiale ?i art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal - 41 acte materiale, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe care o menţine pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26.04.2022 până la data de 24.06.2022, inclusiv. II. În temeiul disp. art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea inculpatului Moga Sorin-Ionu? prin apărător privind revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de către inculpatul Moga Sorin-Ionu? prin apărător privind înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 211 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Moga Sorin-Ionu?, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată - 31 acte materiale, prev. de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, de?inerea de droguri de risc pentru propriul consum, fără drept, faptă prev. de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 02.05.2022. În temeiul art. 215 alin. 1 lit. a-c Cod procedură penală pe durata controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obliga?ii : a)să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte este sunt chemat; b)să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuin?ei; c)să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea lor, de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a , d şi j Cod procedură penală , pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a)să nu depă?ească limită teritorială a României, decât cu încuviin?area prealabilă a instan?ei de judecată; d) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de martori menţionaţi în rechizitoriu şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale; j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obliga?iilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu. Stabileşte termen la data de 13.06.2022, ora 10:00, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive, cu citarea inculpaţilor şi aducerea acestora cu mandat de aducere. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.04.2022.
Incheiere de sedinta din 26.04.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 29.04.2022 ora 11:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 04.04.2022 ora 11:30 Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2022În temeiul art. 375 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpaţii Preda Mircea-Ionuţ, Moga Sorin-Ionu?ţşi Mihalache Cosmin-Gabriel,având ca obiect judecata în procedura recunoaşterii învinuirii. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea care se va pronunţa pe fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.02.2022.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 25.02.2022. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2022I. În baza dispoziţiilor art. 242 alin.2 Cod procedură penală admite cererea formulată prin avocat de către inculpatul Preda Mircea-Ionu?, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal - 10 acte materiale ?i art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal - 41 acte materiale, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 08.02.2022. În baza pe durata arestului la domiciliu art. 221 alin. 1 Cod procedură penală impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în xxxxxxxx fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii M*** S**** I**** şi M******** C***** G****** şi cu martorii conceptaţi în rechizitoriu Badea Bogdan-Mihai; Breazu Bogdan-Marian; Bumbănac Marius-Georgian; Chiorniţă Andrei-Raul; Coman Lucian-Constantin; David Nicuşor; Eana Mădălin; Ivan Angheluş; Ivas Valeriu-Ştefan; Lăculiceanu Adelina-Nicoleta; Podaru Albert-Adrian; Popa Marius-Petrică; Mihai Nelu; Rădulescu Andrei-Alexandru; Stancu Violeta-Ionela; Stăncescu Florin-Gabriel; Turcitu Sabin-Gabriel; Udroiu Mădălina-Ioana; Vişan Florian-Răducu şi Sări?eanu Ilie-Ciprian. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. II.În baza dispoziţiilor art. 242 alin.1 Cod procedură penală admite cererea formulată prin avocat de către inculpatul Moga Sorin-Ionu?, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată - 31 acte materiale, prev. de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, de?inerea de droguri de risc pentru propriul consum, fără drept, faptă prev. de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 08.02.2022. În temeiul art. 215 alin. 1 lit. a-c C.proc.pen. pe durata controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obliga?ii : a)să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori sunt chema?i; b)să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuin?ei; c)să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea lor, de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a , d şi j C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, fiecare inculpat va respecta următoarele obligaţii: a)să nu depă?ească limită teritorială a României, decât cu încuviin?area prealabilă a instan?ei de judecată; d) să nu se apropie şi să nu comunice, de/cu inculpaţii P**** M***** I**** şi M******** C***** G****** şi de/cu martorii conceptaţi în rechizitoriu: Badea Bogdan-Mihai; Breazu Bogdan-Marian; Bumbănac Marius-Georgian ; Chiorniţă Andrei-Raul; Coman Lucian-Constantin; David Nicuşor; Eana Mădălin; Ivan Angheluş; Ivas Valeriu-Ştefan ; Lăculiceanu Adelina-Nicoleta; Podaru Albert-Adrian; Popa Marius-Petrică; Mihai Nelu; Rădulescu Andrei-Alexandru; Stancu Violeta-Ionela; Stăncescu Florin-Gabriel; Turcitu Sabin-Gabriel; Udroiu Mădălina-Ioana ; Vişan Florian-Răducu şi Sări?eanu Ilie-Ciprian. j. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obliga?iilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu. În temeiul art.215 alin. 5 Cod procedură penală copia minutei si ulterior a încheierii se comunică, inculpatului, Poliţiei din localitatea de domiciliu, Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor din localităţile de domiciliu, Direc?iilor pentru Evidenta Paşapoartelor Simple din localităţile de domiciliu şi Inspectoratului General al Politiei de Frontieră. III. În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură penală admite cererea formulată prin avocat de către inculpatul Mihalache Cosmin-Gabriel, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii complicită?ii la infrac?iunile de trafic de droguri de risc, prev de art 48 Cod penal, rap la art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 ?i art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, şi dispune revocarea acestei măsuri începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dar nu mai târziu începând cu data de 07.02.2022. Stabileşte amânarea pronunţării la data de 15.02.2022 pe cererile formulate de inculpaţi privind judecarea în procedura simplificată. Stabileşte termen la data de 04.02.2022, pentru pronunţare cu privire la onorariile apărătorilor din oficiu. Stabileşte termen la data de 04.03.2022 pentru o nouă verificare a măsurilor preventive, termen care va fi introdus în aplicaţia Ecris Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată publică din data de 01.02.2022.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022ŞEDINTĂ DE GREFĂ
Rezolutie din 13.01.2022respinge cererea de abţinere formulata de judecator Sultana Remi Manuel, ca neantemeiată
Incheiere abtinere din 07.12.2021