A**** L******* P*** S********* A************* P****** S******
ReclamantO***** G***** P*** P*****
PârâtP******* O******* G*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta ANDRA LOREDANA PRIN SINDICATUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE SUMIGUL în contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL GĂTAIA PRIN PRIMAR şi PRIMĂRIA ORAŞULUI GĂTAIA PRIN PRIMAR de completare a dispozitivului şi considerentelor sentinţei civile 362/PI din data de 20.04.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4223/30/2021, şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente despăgubirilor constând în contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat începând cu data de 02.08.2021 ?i până la data reintegrării efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29 Septembrie 2022.
Hotarare completaredispozitiv 785/2022 din 29.09.2022Admite acţiunea. Anulează cererea din data de 27.07.2021. Anulează Dispoziţia nr. 96/27.07.2021 şi Dispoziţia nr. 100/02.08.2021. Obligă pârâţii la reintegrarea reclamantei în func?ia de?inută anterior încetării raportului de serviciu – pe postul/funcţia de inspector, grad profesional principal, clasa I, în cadrul Compartimentului Protecţia Mediului. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în contravaloarea drepturilor majorate, indexate ?i recalculate de care ar fi beneficiat începând cu data de 02.08.2021 ?i până la data reintegrării efective. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20 Aprilie 2022.
Hotarare 362/2022 din 20.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 24.02.2022Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022