Dosar 4227/285/2018* din 01.04.2021

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4227/285/2018*
Data dosar:
01.04.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Nefondat

    Respinge apelul formulat de apelantul-contestator A***** D*****, în contradictoriu cu intimaţii-intimaţi B**** T*********** S*, Dumitrescu Lăcrămioara Mihaela şi D********* P**** D*****, declarat împotriva încheierii nr. 2848 din 05.11.2020 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în dosar nr. 4227/285/2018*, ca neîntemeiat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, azi 25.01.2023.

    Hotarare 62/2023 din 25.01.2023
  • Sedinta din data de 18.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 25.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2023
  • Sedinta din data de 17.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2023
  • Sedinta din data de 10.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 17.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2023
  • Sedinta din data de 03.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 10.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.01.2023
  • Sedinta din data de 20.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 03.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022
  • Sedinta din data de 13.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13.12.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2022
  • Sedinta din data de 23.11.2022 la ora 11:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 06.12.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2022
  • Sedinta din data de 16.11.2022 la ora 09:30

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 23.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2022
  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 16.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2022
  • Sedinta din data de 26.10.2022 la ora 10:30

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 09.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2022
  • Sedinta din data de 13.09.2022 la ora 10:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Se vor efectua verificări în baza de date DEPABD cu privire la domiciliul intimatului D********* P**** D*****. Amână judecata cauzei la data de 26 octombrie 2022, ora 10:30, pentru când se vor cita intimatul D********* P**** D***** - la domiciliul rezultat în urma verificărilor în baza de date DEPABD - şi intimata Banca Transilvania S.A., cu duplicat de pe înscrisurile depuse de intimată şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării cu respectarea dispoziţiilor art. 151 alin. 2 şi art. 85 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că persoana care se prevalează de calitatea de consilier juridic să facă dovada faptului că exercită această profesie în condiţiile legii de organizare a profesiei de consilier juridic. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2022.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2022
  • Sedinta din data de 10.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Repus pe rol

    În temeiul art. 400 din Codul de procedură civilă repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 13.09.2022, ora 10:30, pentru când vor fi citate păr?ile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 10.06.2022.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2022
  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 11.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.05.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2022
  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.05.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 20.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022
  • Sedinta din data de 13.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2022
  • Sedinta din data de 06.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2022
  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2022
  • Sedinta din data de 23.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.02.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022
  • Sedinta din data de 22.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Respinge, ca neutile solu?ionării cauzei, cererile în probaţiune formulate de apelantul-contestator, respectiv proba cu expertiză în specialitatea contabilitate şi proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 22.12.2021.

    Incheiere de sedinta din 22.12.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cu privire la cererile în probaţiune formulate de apelantul-contestator, respectiv proba cu expertiză în specialitatea contabilitate şi proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, la data de 22 decembrie 2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23 februarie 2022, ora 9:00 pentru când se vor cita părţile cu menţiunile specifice contextului epidemiologic. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea depunerii precizărilor solicitate apelantului contestator. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD