K***** I***** I********** R* S***
ReclamantJ***** D*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu pârâtul J***** D*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 306,29 lei reprezentând debit principal contravaloare servicii de telecomunicaţie, 87,96 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform contractului, precum şi obligarea în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0.5 % pe zi calculate de la data cesiunii până la data plăţii integrale a debitului. Respinge capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 341,83 lei, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28 aprilie 2021.
Hotarare 547/2021 din 28.04.2021În temeiul art.396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 28.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021