A******* I*** P*** A************ P**
CondamnatAdmite cererea de recunoaştere hotărâre străină şi contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat AVĂDĂNII IOAN. În baza art. 147, alin. 3 din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa penală pronunţată la data de 19.07.2013 de Tribunalul din Milano – Secţia „Judecător pentru cercetări preliminare”, Curtea de Apel din Milano, Italia, dosar nr. 5578/2013, definitivă la data de 19.10.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi amendă de 1000 Euro pentru săvârşirea, la data de 05.05.2013, pe teritoriul statului italian a infracţiunilor de loviri neintenţionate cauzatoare de vătămare corporală gravă, mutilare sau infirmitate permanentă şi furt săvârşit cu violenţă cu ajutorul armelor sau însoţit de ameninţarea cu violenţă sau cu uzul de arme asupra persoanelor, fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată. În baza art. 147, alin. 3 din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa penală pronunţată la data de 16.04.2015 de Curtea de Apel din Milano, Italia, dosar nr. 558/2015, definitivă la data de 01.07.2015, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi amendă de 2000 Euro pentru săvârşirea, la data de 04.05.2013, pe teritoriul statului italian a infracţiunilor de loviri neintenţionate cauzatoare de vătămare corporală gravă, mutilare sau infirmitate permanentă şi furt săvârşit cu violenţă cu ajutorul armelor sau însoţit de ameninţarea cu violenţă sau cu uzul de arme asupra persoanelor, fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată. Constată că infracţiunile anterior indicate, săvârşite pe teritoriul Italiei la datele de 04.05.2013 şi 05.05.2013, sunt concurente cu infracţiunea de furt calificat comisă la data de 04/05.07.2012 pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa 3 ani închisoare prin sentin?a penală nr. 2542/2014 pronunţată de Judecătoria Bacău, def. prin neapelare la data de 30.12.2014. În aplicarea art. 5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal actual. În baza art. 40 alin. 2 şi a art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contope?te pedepsele identificate anterior, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor obligatoriu de 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare, (1/3 din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 6 ani şi 8 luni), urmând ca în final petentul AVĂDĂNII IOAN să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani, 8 (opt) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim de deten?ie. În baza art. 73 alin. (1) şi a art. 40 alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 05.05.2013 la zi. (de la 05.05.2013 până la 03.09.2020 executată în baza sentinţelor penale străine recunoscute, iar de la 04.09.2020 la zi excutată în baza MEPI nr. 2985/2014 emis de Judecătoria Bacău). Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 2985/2014 emis în baza sentin?ei penale nr. 2542/2014 pronunţată de Judecătoria Bacău, precum şi emiterea unui mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive. Constată executată pedeapsa de 7 ani, 8 luni ?i 20 zile închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 2542/2014 pronunţată de Judecătoria Bacău. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu- av. Apenei Mihaela, delegaţie 1266/2021, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Soluţionaţă în şedinţă publică şi pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, azi, 20.01.2022.
Hotarare 56/2022 din 20.01.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2022stabileşte pronunţarea în cauză la data de 06.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.12.2021amână cauza la 23.12.2021 pentru când se va reveni cu adresă la autorită?ile italiene
Incheiere de sedinta din 18.11.2021amână cauza la 18.11.2021 pentru când se va reveni cu adresă la autorităţile italiene
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Amână cauza la data de 07 octombrie 2021 pentru a se solicita relaţii de la instanţa străină, respectiv sentinţele penale pronunţate de către instanţa italiană
Incheiere de sedinta din 25.08.2021amână cauza la 25.08.2021 pentru a se solicita relaţii de la Judecătoria Bacău
Incheiere de sedinta din 24.06.2021