L**** I***********
ReclamantI************ D* P****** A* J******** C***
PârâtI************ G****** A* P******* R*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I. P. J. C., şi în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamantul L. I. A., în contradictoriu cu pârâtul I. P. J. C., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea formulată de reclamantul L. I. A., în contradictoriu cu pârâtul I. G. P. R., şi în consecinţă: Obligă pârâtul la calcularea şi plata către reclamant a drepturilor băneşti aferente normei de hrană 12 supliment B, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobândă legală începând cu data de 15.03.2020 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 60 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.12.2021.
Hotarare 849/2021 din 23.12.2021Amână pronunţarea în data de 23.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021