M******* M***** C*******
InculpatI. Condamnă pe inculpatul Munteanu Marius-Cristian, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută si pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 9 luni închisoare cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. II. Condamnă pe inculpatul Munteanu Marius-Cristian la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În temeiul art. 38 alin. 2 Cod penal constată că infracţiunile deduse judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul Munteanu Marius-Cristian în condiţiile concursului formal de infracţiuni, iar în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultanta de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante de 1 închisoare aplicata inculpatului în prezenta cauza. În baza art. 92 alin. 1 şi 2 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Munteanu Marius-Cristian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpatul Munteanu Marius-Cristian să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Munteanu Marius-Cristian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte efectiv, respectiv în cadrul Primariei Comunei Balcani, jud. Bacău ori sau în cadrul altei institu?ii abilitate în acest sens, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b şi alin. 3 Cod penal. Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului Munteanu Marius-Cristian asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, 2 şi 4 Cod penal, în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal compută din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului Munteanu Marius-Cristian, durata reţinerii de 24 de ore, de la 24.10.2021-25.10.2021. În baza art. 399 Cod procedură penală, art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar, sub imperiul căreia se află inculpatul, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat-o. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Munteanu Marius-Cristian la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 150 lei în cursul judecăţii. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2022.
Hotarare 212/2022 din 15.04.2022În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod pr.penală stabileşte termen pentru pronunţare pe fondul cauzei la data de 15.04.2022. În baza art. 362 C.p.p. , art. 208 alin. 5 C. pr. pen. cu referire la art. 202 alin. 4, lit. b C. pr. pen. şi art. 215 C. pr. pen., Constată legală şi temeinică măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Munteanu Marius Cristian prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti la data de 25.10.2021 , precum şi că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Munteanu Marius Cristian trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere faptă prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului , faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal , cu aplicarea art. 38 alin . 2 Cod penal , pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile, începând cu data de 18.03.2022 până la data de 16.05.2022 , inclusiv. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului M******* M***** C******* prin Încheierea din data de 25.11.2021 pronunţată în dosarul nr. 4256/260/2021/a1.1 al Judecătoriei Moineşti. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 18.03.2022, ora 13:35.
Incheiere de sedinta din 18.03.2022