G******* M****
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S******* C********
PârâtAdmite cererea Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1630/CA/08.10.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul că tatăl reclamantei este „ALEXE STERE”, cum era corect, în loc de „COSTICU DIMA”,cum greşit a fost menţionat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică şi dată în cameră de consiliu astăzi, 15.12.2021
Incheiere indreptare eroare materiala 199/2021 din 15.12.2021Admite cererea formulată de catre reclamanta G******* M****, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ CONSTANTA. Dispune anularea Deciziei nr. 1382/25.01.2021 emisa de AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ CONSTANTA. Obligă pârâta să emită reclamantei o nouă decizie, prin care să acorde acesteia drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, rep. cu modificările ulterioare. Obliga parata la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei (onorariu avocat). Definitiva. Pronuntata in data de 08.10.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei
Hotarare 1630/2021 din 08.10.2021În temeiul art. 396 NCPC, amână pronunţarea la data de 08.10.2021. Pronunţată astăzi 24.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021