D******* G******* R******** A F********* P****** G******************* J******** A F********* P****** C********
ReclamantC***** I** T******
PârâtC**** L****
PârâtHOT. 24.03.2022 Admite cererea formulată de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în contradictoriu cu pârâtii C***** I** T****** şi C**** L****. Dispune ca suma de 1189957 lei reprezentând pasivul SC MAREDI KIDS SRL să fie suportată de pârâtii C***** I** T****** şi C**** L****. Executarea silită a prezentei sentinţe, după rămânerea irevocabilă, se va efectua de către executorul judecătoresc potrivit Codului de procedură civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 173 din Legea nr. 85/2014 mod. şi compl. şi/sau potrivit Deciziei nr. 6/2012 pronunţată de ÎCCJ în recursul în interesul legii. Cu apel în 20 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi 24.03.2022. JUDECATOR SINDIC
Hotarare 375/2022 din 24.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2022.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2022.PTR CONTINUIRTATE
Incheiere de sedinta din 18.11.2021T - 18.11.2021 - pentru a se emite adresă către ORC în vederea comunicării istoricului de rol al societăţii S.C. MAREDI KIDS S.R.L..
Incheiere de sedinta din 07.10.2021