P******** D* P* L**** J********** T*********
ApelantS**** C********* C*******
Apelant inculpatÎn baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C.proc.pen admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** T********* împotriva sentinţei penale nr. 400 din data de 28.10.2020, pronunţate de Judecătoria Târgovişte. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, şi pe fond, ca urmare a rejudecării, dispune următoarele: În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului S**** C********* C******* drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. art. 27 din legea nr. 86/2006. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului S**** C********* C******* drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. art. 27 din legea nr. 86/2006. În temeiul art. 45 alin. 1 şi alin. 5 Cod penal, apelantul inculpat va executa pedeapsa complementară şi accesorie constînd în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi b – Cod penal (interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru o durată de 1 an. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) Cod proc. penală respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat S**** C********* C*******, împotriva sentinţei penale nr. 400 din data de 28.10.2020, pronunţate de Judecătoria Târgovişte. În baza art. 275 alin. (2) Cod proc. penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.03.2022.
Hotarare 244/2022 din 01.03.2022În baza art. 391 Cod proc. penală rap. la art. 405 Cod proc. penală stabileşte ca deliberarea, pronun?area şi redactarea hotărârii să aibă loc la data de 01 martie 2022, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.01.2022