C****** L******** M*****
InculpatIn temeiul art. 278 Cod procedura penala, admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei, al considerentelor şi al dispozitivului sentinţei penale nr. 227/29.03.2022, pronunţată în dosarul penal nr. 42618/94/2021, în sensul că se va menţiona: „În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri” şi nu „În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri” Despre îndreptarea efectuată se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. In temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.04.2022În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul CRISTEA LAUREN?IU-MARIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participa?ie improprie la contrabandă calificată, faptă prev. de art. 52 alin. 3 din C.pen. rap. la art. 271 din Lg. 86/2006 privind Codul Vamal al României cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d din C.pen.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale (acestea urmând a se executa în cazul anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii). În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul CRISTEA LAUREN?IU-MARIAN la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, faptă prev. şi ped. de art. 342 alin. 1 C. pen.. Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente şi, în baza art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 3 luni (o treime din totalul pedepsei care nu se execută), inculpatul urmând să execute în final 2 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. contopeşte pedepsele complementare şi interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. contopeşte pedepsele accesorii aplicate şi interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale (acestea urmând a se executa în cazul anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii). În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., pune în vedere inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. f) În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. g) În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Lupeni sau Primăria Municipiului Vulcan, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Hunedoara. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpat a pistolului letal cu glon? marca SIG, seria A-115838, cal. 9X19, a 2 încărcătoare ?i a tocului de pistol, depuse la camera de corpuri delicate din cadrul I.P.J. Ilfov - S.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0297987/07.05.2021 În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (7.100 lei în faza de urmărire penală şi 900 lei în faza de judecată). Onorariul par?ial al apărătorului din oficiu, av. Cîrstea Drago? Daniel, în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 29.03.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 227/2022 din 29.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022