Dosar 4269/62/2021 din 01.11.2021

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4269/62/2021
Data dosar:
01.11.2021
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2022 la ora 09:00

    Complet: MAS7
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 29.09.2017-31.10.2018. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Bourceanu Mădălina-Gabriela, în contradictoriu cu pârâtul Opera Braşov. Obligă pe pârâtul Opera Braşov, prin reprezentant legal, la recalcularea salariului cuvenit reclamantului, prin raportare la nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, stabilit prin aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 21/2007 aprobată prin Legea 353/2007, precum şi a legislaţiei subsecvente în materia salarizării personalului bugetar. Obligă pe pârâtul Opera Braşov, prin reprezentant legal, la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite prin raportare la nivelul salariului de bază pentru luna decembrie 2009, stabilit prin aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 21/2007 aprobată prin Legea 353/2007, începând cu data de 01.11.2018 precum şi în continuare, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la achitarea efectivă, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge pretenţiile aferente perioadei 29.09.2017-31.10.2018, ca prescrise. Obligă pe pârât la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în data 11.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 250/2022 din 11.03.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 09:00

    Complet: MAS7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD