U*** D*****
InculpatDosar nr. 4273/175/2021/a1 ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen. constată competenţa Judecătoriei Aiud în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 519/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, privind pe inculpatul U*** D***** ..., trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a băuturilor alcoolice sau a altor substan?e” prev. de art. 336 alin.1 C.pen. Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 519/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul U*** D*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.01.2022. Judecător de Cameră preliminară,
Incheierefinalacamerapreliminara14/2022 din 12.01.2022