G******* A******** S***
ReclamantE****** R****** A******** R********** S***
PârâtB**** B*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta Societatea Groupama Asigurări SA în contradictoriu cu pârâta Euroins România Asigurare Reasigurare SA şi cu intervenientul forţat Băraţ Bogdan, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 538,19 lei reprezentând contravaloare despăgubire şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi calculate la suma de 538,19 lei începând cu data de 26.10.2021 şi până la plata efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 13.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4239/2022 din 13.05.2022Amână pronunţarea la data de 13.05.2022, aceasta urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 06.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022Amână pronunţarea la data de 06.05.2022, aceasta urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 21.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Amână pronunţarea la data de 21.04.2022, aceasta urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 06.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022