F***** ( R**** ) S******* P****
ReclamantP******* C****** M******
PârâtC****** L***** D* F*** F****** M******
PârâtIa act de susţinerile apărătorului părţii reclamante în sensul că suprafaţa solicitată prin acţiune, de 1.600 mp., nu este inclusă în procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către CLFF Moşoaia în data de 28.05.1996 (aflat la fila 120 dosar). Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1.600 mp., aşa cum menţionează în acţiune. Dispune emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia pentru a comunica dacă s-a emis un proces-verbal de punere în posesie pentru întreaga suprafaţă de 1,55 ha, în caz afirmativ urmând a transmite la dosar o copie de pe acesta, iar în cazul în care nu s-a emis până în prezent un proces-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa menţionată, să se precizeze motivul pentru care nu s-a eliberat titlul de proprietate până în prezent. La adresă se va anexa o copie de pe hotărârea nr. 69 (nu este lizibil anul emiterii) emisă de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, împreună cu tabelul aferent (filele31, 32, 33). Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 11.01.2023, completul C3-4, sala 2, ora 10:00, dată la care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022Dispune amânarea judecăţii pentru a da posibilitatea părţii reclamante să ia cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor comunicate de către pârâte, cât şi pentru ca preşedintele de complet să aibă timp să studieze actele, să verifice dacă Primăria Comunei Moşoaia a făcut precizările solicitate prin adresă, respectiv dacă s-a eliberat titlu de proprietate în baza procesului-verbal de punere în posesie din data de 28.05.1996 pentru suprafaţa de 4.932 m.p., inclusă în suprafaţa totală de 1,48 ha, iar în cazul în care nu s-a eliberat până în prezent, să se precizeze motivul. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 02.11.2022, completul C3-4, sala 2, ora 10:30, dată la care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.09.2022Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienţii Guşescu Romeo Ionuţ şi Guşescu Gabriela. În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. 2 C.pr.civ. dispune disjungerea cererii de intervenţie principală, formarea unui nou dosar cu obiect pretenţii, cu repartizare manuală la completul C3-4, stabilind termen de judecată în data de 07.09.2022, cu citarea părţilor, în calitate de reclamanţi figurând numiţii Guşescu Romeo Ionuţ şi Guşescu Gabriela, pârâtă fiind numita Florea (Ranga) Ştefania Puica. Dispune comunicarea către pârâta Florea ( Ranga ) Ştefania (reclamantă în prezenta cauză) a cererii de intervenţie, în vederea formulării întâmpinării, ce va fi depusă în noul dosar format (nr. 7590/280/2022) cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat în data de 07.09.2022, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Respinge ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de către Guşescu Romeo Ionuţ şi Guşescu Gabriela în interesul pârâtelor. Încuviinţează pentru părţile din proces proba cu înscrisuri. Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia pentru a preciza dacă s-a eliberat titlu de proprietate în baza procesului-verbal de punere în posesie din data de 28.05.1996 pentru suprafaţa de 4.932 m.p., inclusă în suprafaţa totală de 1,48 ha, iar în cazul în care nu s-a eliberat până în prezent, să se precizeze motivul. Pune în vedere pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia că are obligaţia de a comunica la dosar, înainte de termenul de judecată acordat, o copie lizibilă de pe procesul-verbal de punere în posesie din data de 28.05.1996, întocmit pentru gospodăria familiei Rangă. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 07.09.2022, completul C3-4, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei de judecată, dată la care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 04.05.2022Ia act de faptul că reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe legile fondului funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate, şi nu pe uzucapiune. Pentru a nu se încălca dreptul la apărare al pârâtelor dispune amânarea judecăţii pentru ca părţile pârâte să-şi pregătească apărările pe care le consideră oportune, având în vedere că la acest termen de judecată s-a precizat de către reclamantă că îşi întemeiază acţiunea pe legile fondului funciar, renunţând la uzucapiune. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 04 mai 2022, completul C3-4, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei de judecată, dată la care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022Pune în vedere reclamantei, prin inserarea unei note în cuprinsul citaţiei, să precizeze în mod clar dacă înţelege să formuleze o acţiune în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune sau o acţiune pe legile fondului funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate, obligaţie stabilită sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 242 C.pr.civ. Prorogă discutarea cererilor de intervenţie după ce reclamanta va face precizarea solicitată. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 23.02.2022, completul C3-4, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei de judecată, dată la care se citează reclamanta, pârâtele având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021Constată nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu toate părţile din litigiu. Dispune reluarea procedurii de citare cu reclamanta, la adresa corectă de la fila 17 din dosar, respectiv în ... iar cu pârâtele la adresele conceptate în Ecris, în vederea realizării în mod legal a procedurii de citare. Dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate şi a înscrisurilor către pârâte, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de către reclamant la dosarul cauzei. Pune în vedere reclamantei, prin notă inserată în cuprinsul citaţiei, ca până la termenul acordat, să precizeze în scris dacă renunţă sau nu la capătul de cerere privind uzucapiunea. Pune în vedere posibililor intervenienţi, prin apărătorul prezent, ca până la termenul acordat, să precizeze în scris, motivat, dacă înţeleg să formuleze o cerere de intervenţie principală ori accesorie. Prorogă discutarea competenţei la termenul de judecată la care procedura de citare va fi legal îndeplinită cu toate părţile. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 15.12.2021, completul C3-4, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei de judecată, dată la care se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021